Simpozionul de la Sinaia: "Cum se dobândesc cunoştinţe..."

Articol scris de Andrei

În prima seară a simpozionului, desfăşurat în perioada 30 septembrie – 3 octombrie 2010, fiecare a povestit despre relaţia lui cu cartea. Majoritatea a spus că apropierea de Cum se dobândesc cunoştinţe despre lumile superioare? a fost un proces de lungă durată, că fiecare citise cartea de mai multe ori şi de fiecare dată alte lucruri ieşeau în evidenţă, erau înţelese mai adânc sau erau pentru prima oară observate. O parte bună dintre participanţi au spus că la prima lectură a cărţii au luat în considerare indicaţiile pentru îndreptarea morală şi abia la a doua lectură şi-au dat seama că în carte sunt şi nişte exerciţii pentru dezvoltarea organelor spirituale.

Exerciţiile acestea – ne-a povestit Dirk Kruse – erau cunoscute de antroposofi, atunci când a întâlnit pentru prima dată Antroposofia, însă aceştia nu găseau de cuviinţă să le practice. Atunci atitudinea predominantă era „Steiner se cădea să facă aceste exerciţii pentru că e un iniţiat”, atitudine care, la 101 ani de când cartea a fost publicată, a început să se schimbe.

Vineri, pe drumul spre peştera Ialomicioara din Bucegi am făcut popasuri acolo de unde puteam să vedem până hăt departe, munţii şi orizontul şi am făcut un pic de observare (Acolo, la orizont, e o fiinţă spirituală înaltă, ce fiinţe trăiesc în pinii aceştia?).

Înainte să intrăm în peşteră, am contemplat valea Ialomiţei, unde, din stâncile care o înconjoară, fiinţe spirituale îngrijesc peisajul. Dirk ne-a vorbit un pic despre un personaj care a avut un rol foarte important în răspândirea învăţăturilor spirituale în aceste locuri. Apoi am vizitat peştera care, am descoperit, îţi dădea sentimentul că te afli într-un cap care gândeşte. Luciditatea şi claritatea adusă de atmosfera din peşteră în conştienţă se datora gnomilor care locuiesc acolo. În acelaşi timp, peştera m-a impresionat cu formele de piatră pe care aceştia le-au creat. În galeria cea mai mare şi mai înaltă, am avut impresia că mă aflu într-o catedrală maiestuoasă ai cărei pereţi frumos sculptaţi păreau să fi ieşit de sub mâna unui mare artist.

Sâmbătă de dimineaţă, când moderator a fost Martin Stenius, de la Secţiunea pentru tineri de la Goetheanum, fiecare din condiţiile pentru disciplina ocultă au fost comentate. S-a pus accentul pe gravitatea condiţiei ca discipolul ocult să se simtă parte a întregii vieţi, despre măreţia acestei posibilităţi pe care discipolul ocult o poate realiza în practică din viaţa de zi cu zi, dar şi pe cea de-a 6-a condiţie, care este dezvoltarea sentimentului de recunoştinţă faţă de toate câte îi sunt date omului. Dirk ne-a spus că fără cele 6 exerciţii însoţitoare şi cele 8 condiţii, nu poţi să dobândeşti stabilitate.

Apoi Sebastian Stănculescu ne-a îndrumat în practicarea exerciţiilor cu veştejirea / dezvoltarea plantelor şi ascultarea sunetelor făcute de animale şi păsări, în timp ce exerciţiul cu ascultarea vocii omeneşti a fost propus să fie făcut pe întreaga durată a simpozionului.

Ne-am dus ca să facem exerciţiile pe o colină foarte aproape de casa familiei Paxino şi am contemplat cu toţii o tufă de mărăcini ofilită. Dirk ne-a sfătuit că exerciţiul este mai uşor de făcut dacă ne îndreptăm atenţia asupra unei frunze sau a unei bucăţele mai mici din plantă, iar o dată ce avem sentimentul este necesar să-l intensifică cât putem de mult. În legătură cu observarea fenomenului de dezvoltare, Dirk a spus că întâi observăm curgerea, iar apoi avem un sentiment al ei, respectiv de bucurie, entuziasm.

Cu sunetele făcute de păsări a fost mai greu pentru că ori cântau toate o dată, ori nu cânta niciuna. În discuţia avută ulterior, unii dintre participanţi au reuşit să identifice zone din lumea astrală care vorbea prin trilul păsăriilor ascultate.

După masa de prânz, Laura Zaharia ne-a vorbit despre cum observi un peisaj şi ne-a sugerat ca pentru a face bine observarea să învăţăm felul de a fi al silfelor care se dăruiesc cu toată fiinţa lor luminii. Noi nu trebuia să ne dăruim luminii, ci să aşteptăm cu recunoştinţă şi devoţiune în observare. Pentru a face exerciţiile acestea, ne-am întors pe aceeaşi colină şi am privit peisajul montan din faţa noastră, undeva deasupra unui vârf de munte. Acolo simţeai o fiinţă măreaţă care are contact direct cu tine.

Apoi Laura ne-a spus să încercăm să observăm ce anume din această prezenţă curge în văi şi pe spinările acoperite de pădure ale munţilor. Printr-o observare mai intensă, dacă am fi privit mai mult timp prezenţa acelei fiinţe măreţe, am fi reuşit să ne vedem pe noi reflectaţi în ochii acelei fiinţe.

Înainte de masa de seară, Dirk ne-a vorbit despre chakre. În primul rând a delimitat spaţiul ocupat de organismul sufletesc între spaţiul dintre sprâncene şi puţin mai sus de punctul unde începe digestia. Deasupra sprâncenelor – ne-a spus Dirk – Lucifer îşi exercită influenţa asupra omului, iar mai jos de punctul unde începe sistemul digestiv, Ahriman.

Apoi ne-a vorbit despre fiecare chakră în parte. Astfel despre chakra coroană ne-a spus că ei îi corespund forţe sufleteşti deosebite, cum sunt iubirea şi puterea de sacrificiu. Chakra din frunte ne-a ajută să ne „conectăm” cu fiinţe spirituale, în timp ce următoarele 4 chakre, din laringe, inimă, plex solar şi abdomen, ne ajută să comunicăm cu ele.

După care am făcut nişte exerciţii de simţire. A trebuit să simţim iubirea pentru un copil, uimire şi sentimentul lăcomiei. În fiecare caz, am încercat să identificăm spaţiul din organismul sufletesc unde aceste sentimente se nasc.

În momentul în care urăşti, ne-a spus Dirk, nu mai ai niciun spaţiu liber în organismul sufletesc, eşti cu totul copleşit de această forţă a urii. Totodată, privirea unui om care urăşte este atât de puternică, încât îi afectează sufleteşte foarte tare pe cei cu care acest om se întâlneşte, durând chiar şi până la 4 zile ca efectul privirii să treacă.

Duminică, în ultima zi a simpozionului, Mona ne-a vorbit despre micul păzitor. Am citit din carte, întâlnirea cu acesta, apoi unii dintre cei prezenţi au vorbit despre propriile experienţe de prag. Pentru Dirk, de pildă, experienţele de prag au durat trei ani. În primul an s-a simţit pierdut de-a dreptul pentru lume, în al doilea an, a avut loc o scindare a personalităţii sale în extremele gândirii, simţirii şi voinţei, în timp ce în cel de-al treilea an, ştiind că are experienţe de prag nu s-a „mai putut pierde”. Apoi s-a simţit ca şi cum a fost salvat de un înger, salvare urmată de darurile trăirilor lui Christos.

O persoană ne-a spus că într-o dimineaţă s-a trezit paralizată şi nu mai putea să se mişte, iar pe marginea patului a văzut o fiinţă înspăimântătoare. Ea i-a spus că vrea să urmeze calea lui Christos, însă Păzitorul i-a răspuns că trebuie să-l ducă şi pe el pe drumul ei şi că nu poate fi dat la o parte.

Şi alţi oameni dintre cei prezenţi au spus că au avut experienţe similare, iar potrivit lui Dirk: e timpul ca în mediul antroposofic să se audă mai mult despre aceste experienţe care, în civilizaţia actuală, sunt considerate uneori ca simptome ale nebuniei.

Mona Voroneanu ne-a propus apoi un exerciţiu legat de Păzitor: după ce ne-aduceam în minte toate lucrurile întunecate din viaţa noastră, trebuia să ne ridicăm în picioare, şi cu ochii închişi să încercăm să ne găsim un echilibru. N-am vrut să fac exerciţiul la început pentru că ceva din mine îmi spunea să nu o fac, de ce ar trebui să fac asta? Apoi am recunoscut că era tot o parte din dublul meu care se opunea acestui lucru. Sentimentul pe care l-am avut a fost similar celui pe care-l ai, când faci meditaţia Crucii cu trandafir şi contempli sângele omului plin de pofte şi pasiuni, cel al învârtoşării.

După exerciţiu, Ileana Toma ne-a arătat o serie de imagini ale picturilor lui Gerhard Reisch. Ne-a povestit un pic despre felul cum a lucrat cu imaginile care pentru ea sunt nişte instrumente foarte bune pentru înţelegerea meditativă a Păzitorului şi a altor experienţe spirituale. Activitatea meditativă asupra picturilor, ne-a spus Ileana, a dus-o la multe trăiri extraordinare.

Luându-ne la revedere de la Păzitorul cu cap de urs şi de la drumul rece şi arid dintre stânci, drum care ne ducea la păzitor şi pe care Gerhard Reisch l-a pictat, am tras ultimele concluzii ale întâlnirii. Anul trecut, simpozionul s-a axat mai mult pe exerciţii, de data aceasta s-a insistat mai mult asupra dezvoltării părţii morale a discipolului ocult. Anul viitor, în Austria, unde se va ţine următorul simpozion, Dirk speră să se reunească mai mulţi dintre cei care au participat la primul simpozion şi cei care au fost la acesta, care vor continua sa lucreze cu această carte prin alte iniţiative proprii.